Blogul Roxanei Amancei

Asa cum nu exista omul perfect, asa nici seful perfect nu exista. Cel putin pana acum nu s-a inventat, dar cine stie in viitor ce se va intampla.
Deocamdata, cel putin in Romania, cei care au functii de conducere, adica sunt “safi” au si pretentii. De multe ori nu conteaza ca au ajuns acolo pe pile sau alte tertipuri, sau ca subordonatii lor sunt oameni cu mai multa cultura, invatatura sau ce vreti voi, decat ei. Seful e sef, el nu munceste, el doar da ordine. Cei de sub el sunt trepadusii care fac toata treaba, pe cand meritele si le asuma el.
Am intalnit si eu astfel de sefi si credeam la un moment dat ca asa sunt toti. M-am inselat insa. De un an de zile am un sef de nota zece. Poate nu este cel mai bun sef din lume, poate ca unii il considera mult prea exigent, insa stilul lui de a munci pentru afacerea sa ar trebui sa fie un exemplu pentru toti. Este corect, exigent, perfectionist. Insa stie sa fie si prietenos, sa destinda atmosfera atunci cand trebuie sau sa te sfatuiasca atunci cand ceri ajutorul lui. Rabdarea lui pare cateodata ca depaseste orice limita imaginabila, atunci cand sta si explica pe indelete ceea ce trebuie sa faci. Munceste de dimineata pana seara pentru afacerea sa, interesul primordial fiind ca afacerea sa progreseze, iar angajatii sa fie multumiti. Stie foarte bine sa isi motiveze oamenii cu care lucreaza, in special din punct de vedere financiar. Prefera sa aiba mai putini angajati, dar care sa munceasca cu adevarat si care sa fie si ei multumiti din toate punctele de vedere.
Nu zic ca este perfect, are si el defecte, caci este om, dar sincer, nu credeam ca am sa intalnesc vreodata un asemenea om. E un exemplu pozitiv pentru mine, un etalon, un ideal spre care tind si eu.
Acum sper sa nu citeasca si el articolul, caci nu vreau sa para ca practic “kiss ass”, insa nici nu pot minti.
Daca vreti sa va scrieti si voi impresiile despre sefi, puteti sa o faceti aici.